STAR POPULAR
PRIMUL SITE DEDICAT ARTISTILOR POPULARI!

NICULINA STOICAN, TRANSFIGURATĂ! SEMNEAZĂ PETIȚIA PENTRU SALVAREA ANSAMBLULUI MARIA TĂNASE!

Niculina Stoican a avut o primă apariție după demisia din funcția de manager al Ansamblului Maria Tănase. Vizibil afectată, artista a declarat că mai există o șansă ca Ansamblul să fie salvat, luni, la noua ședință de consiliu. Star Popular se alătură demersului de salvare a instituției, semnează și tu petiția: VEZI VIDEO ÎN ARTICOL

 

Reclama

Au votat distrugerea celui mai prestigios ansamblu, concedierea artiștilor și îngroparea culturii unei regiuni reprezentative pentru România. Clasa politică din Municipiul Craiova a luat această decizie cu efecte devastatoare asupra Ansamblului Folcloric Maria Tănase, pe care vor să-l transfere în subordinea Teatrului pentru Copii și Tineret – Colibri. O decizie rapidă dar fără ca autoritățile locale să se gândească la SOLUȚII de salvare a prestigioasei instituții.  În urma acestei decizii, Niculina Stoican a decis să demisioneze din funcția de manager a instituției, nedorind să fie părtașă la semnarea desființării instituției și implicit a desfacerii contractelor de muncă ale artiștilor care vor fi demiși. Aseară, Ansamblul Maria Tănase a susținut un spectacol și, vizibil afectată, artista a făcut primele declarații după decizia autorităților locale.

 

NU ARE NICIUN FEL DE LEGĂTURĂ CU MESAJUL CULTURAL TRANSMIS DE TEATRUL DE PĂPUȘI

CITEȘTE ȘI: DECIZIE REVOLTĂTOARE! REACȚIA ARTIȘTILOR DUPĂ DESFIINȚAREA ANSAMBLULUI MARIA TĂNASE! MESAJUL NICULINEI DUPĂ DEMISIE

 

”Au fost trei comisii, ședința de plen va fi luni, s-a votat, hotărârea a trecut și instituția se desființează. Eu mi-am dat demisia! Mulți își vor pierde locurile de muncă, fiecare e foarte afectat… vom vedea. Luni este încă o ședință de plen și vom vedea ce se întâmplă atunci. Teatrul Colibri este o instituție frumoasă cu o activitate specifică, nu este o rușine să fim asociați cu altă instituție de cultură.

Durerea cea mai mare este pierderea locurilor de muncă. Ansamblul Folcloric Maria Tănase are mesajul lui cultural, bazat pe tradiție, identitate, patrimoniu material și imaterial, nu are niciun fel de legătură cu mesajul cultural pe care îl transmite teatrul de păpuși.”, a declarat Niculina Stoican.

 

Alături i-a fost și reprezentantul dansatorilor, Radu Adrian, secția cea mai afectată de disponibilizările decise. Atât el cât și soția lui vor rămâne fără loc de muncă și se vor afla într-o situație extrem de gravă: cum își vor crește cei doi copii pe care îi au?

Reclama

”În jur de 23 de persoane vor rămâne fără locuri de muncă. Șase cupluri suntem familii, ne-am cunoscut pe ringul de dans, ne-am petrecut tinerețea în această instituție… De aici încolo, vom vedea ce se va întâmpla. Toată tinerețea mi-am dăruit-o acestei meserii, dansul popular. Am fost în cele trei comisii, n-au stat de vorbă cu nimeni, au trecut așa… ca vântul pe la urechi.”, a declarat Radu Adrian, reprezentantul dansatorilor Ansamblului Maria Tănase.

 

SALVEAZĂ ANSAMBLUL MARIA TĂNASE, SEMNEAZĂ PETIȚIA!

După decizia autorităților de a desființa instituția Ansamblului Maria Tănase, oamenii s-au revoltat și vor să salveze prestigiosul ansamblu printr-o petiție. Andreea Vasilescu a demarat această campanie iar Star Popular se alătură demersului și îi invită pe cititori să semneze această petiție: SEMNEAZĂ AICI

 

PRELUAREA MATERIALELOR ESTE PERMISA DOAR CU CITAREA SURSEI!

URMĂREȘTE STAR POPULAR PE FACEBOOK , INSTAGRAM ȘI TIKTOK

VEZI VIDEO SI ABONEAZA-TE LA CANALUL DE YOUTUBE STAR POPULAR

Reclama

Reclama

Cmentariile sunt închise