STAR POPULAR
PRIMUL SITE DEDICAT ARTISTILOR POPULARI!

M-A ÎNJURAT ÎN ULTIMUL HAL! GEORGIANA LOBONȚ, SCANDAL CU ÎNCĂTUȘĂRI LA SPECTACOL. UN VICEPRIMAR A AGRESAT-O VERBAL

Georgiana Lobonț a trecut printr-un eveniment traumatizant pe care nu-l va uita niciodată! Aflată la un spectacol, la Ceanu Mare, viceprimarul comunei a început s-o înjure pe cântăreață ca la ușa cortului. Scandalul s-a terminat cu încătușări și amenzi! Georgiana Lobonț a povestit, pentru Star Popular, tot ce s-a întâmplat: VEZI VIDEO ÎN ARTICOL

 

Reclama

Georgiana Lobonț a participat, duminică, la evenimentul Fiii Satului, în comuna Ceanu Mare. Buluc de oameni s-au strâns să facă o poză cu ea, însă toată distracția a fost stricată de Cornel Crișan, viceprimarul comunei. Pentru că artista nu a răspuns solicitărilor viceprimarului, acesta s-a înfuriat și a început s-o înjure.

 

M-A ÎNJURAT ÎN ULTIMUL HAL, CEVA CU MORȚII MĂ-TII!

”E pentru prima oară când pățesc astfel de lucruri, de la un om care ar trebui să fie model pentru comunitatea lui pentru că de asta este ales… Eu am rămas foarte șocată, nu știu cum e în funcție omul acesta și cum își permite să înjure și să-și bată joc de comunitatea de acolo.

A venit foarte multă lume la spectacol, s-a format o coadă mare, am stat vreo 45 minute să fac poze cu oamenii. Omul ăsta, despre care nu știam că e vicele, eu am vorbit doar cu primarul sau organizatorul, a venit nervos și a spus să vin să fac poze cu el. Venise cu familia, cunoscuții. I-am zis să aibă răbdare, să termin cu toți oamenii de la coadă. Am rămas trăsnită, omul ăsta a început… mi-e și rușine să zic, m-a înjurat în ultimul hal, ceva cu morții mă-tii, foarte urât!

Nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile. M-am întors către el și l-am întrebat: ce ați spus?! O doamnă din anturajul lui a început să spună că nu pe mine m-a înjurat, dar eram singura căreia i se putea adresa. Era beat, într-o stare de ebrietate maximă.”, a declarat Georgiana Lobonț, pentru Star Popular.

 

Și oamenii care așteptau la coadă să facă poze cu Georgiana au asistat la scena teribilă, și tot ei i-au spus că e viceprimarul care are adesea un comportament deviant, fiind cunoscut de comunitate pentru gesturile sale.

”Nu își merită locul, îmi pare foarte rău, nu este demn ca un om să se comporte așa indiferent de statulul lui. El a sărit la bătaie, la scandal, era irascibil, jignea pe toată lumea, ar fi agresat-o și pe soția lui pe care a bruscat-o și a lipit-o de pervazul geamului. Atunci a strigat cineva după jandarmi. Între timp, a avut de-a face și cu Rareș…”, a mai povestit Georgiana Lobonț.

 

CITEȘTE ȘI: GEMENELE VOR UN FRĂȚIOR, LAVINIA ȘI MARIUS MUNCESC DE ZOR! SĂRBĂTORESC 14 ANI DE CĂSNICIE PRINTR-O MELODIE

 

Reclama

”Domnul tot făcea circ și înjura înăuntru, am văzut și cum și-a agresat soția. El înjura și făcea scandal, anturajul lui încerca să-l calmeze. După ce a înjurat-o pe Georgiana, i-am spus să se calmeze. Apoi a venit la mine să mă întrebe cine sunt.

A ridicat mâinile la mine și zicea că eu l-am agresat, ceea ce nu e adevărat. Jandarmii au intervenit când au văzut ce se întâmplă și au venit să discute cu el. El fiind tot nervos, jandarmii l-au încătușat. Și tot el a sunat la 112. Toată lumea se temea de el, se știe că e un soi de interlop.”, a completat Rareș, soțul Georgianei Lobonț.

 

Extrem de revoltată de cele întâmplate, cântăreața a rămas cu un gust amar mai ales că scandalul a fost provocat de un edil. Georgiana solicită să se ia măsuri împotriva lui Cornel Crișan.

”Chiar fac un apel, cine e în măsură să ia măsuri față de omul ăsta care nu a procedat deloc corect și nu e în toate deplinetățile mintale. Cum e omul ăsta viceprimar în Ceanu Mare?!”, a mai mărturisit Georgiana Lobonț, pentru Star Popular.

 

Deși amendat, viceprimarul Cornel Crișan neagă că ar fi avut vreun conflict sau că ar fi fost agresiv.

„Soțul Georgianei Lobonț a venit nervos la mine și a avut impresia că i-am înjurat soția, dar nu este adevărat. Nici nu am știut în prima fază despre ce vorbește. Erau 10 persoane care pot depune mărturie, că erau acolo.

Dar au venit jandarmii și nu știu cine a arătat spre mine și m-au încătușat. Le-am spus să o întrebe pe Georgiana Lobonț dacă am înjurat-o, iar apoi mi-au dat drumul. Jandarmii au spus că am fost agresiv și am adresat injurii la adresa Georgianei și m-au legat în fața copiilor și a soției. A fost aiurea…”, a povestit Crișan pentru Cluj24.

Îl contrazic, însă, martorii prezenți la întreaga scenă și reprezentanții Inspectoratului Județean al Jandarmeriei.

 

CITEȘTE ȘI: MARCELA FOTA LĂMUREȘTE SPECULAȚIILE: A FOST CERUTĂ DE SOȚIE? ARTISTA A SPUS ADEVĂRUL DESPTE INELUL CU DIAMANTE

 

”În cadrul manifestării cultural – artistice Fiii Satului Ceanu Mare de duminică, 16 iulie, jandarmii clujeni au asigurat măsuri de ordine publică. Pe timpul desfășurării evenimentului, unul dintre soliștii prezenți a reclamat faptul că i s-au adresat injurii de către un reprezentant al organizatorilor.

Echipajul de jardarmerie care a fost sesizat a încercat să aplaneze conflictul, cerându-i acelei persoane să se legitimize, dar bărbatul a refuzat orice colaborare cu jandarmii, devenind din ce în ce mai agresiv, astfel că a fost necesară încătușarea lui, pentru a-l conduce în siguranță la autospeciala de Jandarmerie. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu suma de 1.000 de lei conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au declarat reprezentanții IJJ Cluj.

 

PRELUAREA MATERIALELOR ESTE PERMISA DOAR CU CITAREA SURSEI!

URMĂREȘTE STAR POPULAR PE FACEBOOK , INSTAGRAM ȘI TIKTOK

VEZI VIDEO SI ABONEAZA-TE LA CANALUL DE YOUTUBE STAR POPULAR

Reclama

Reclama

Cmentariile sunt închise