DE ZIUA EI, VETA BIRIȘ A MERS LA MORMINTELE FRAȚILOR! UNUL DINTRE EI A MURIT LA NUNTA NEPOATEI LOR
Veta Biriș, una dintre cele mai iubite artiste din muzica populară, a împlinit 74 ani! Marea artistă a sărbătorit acasă, alături de familie, dar și la cimitir… la cei doi frați pe care i-a pierdut anul trecut. Unul dintre ei s-a stins din viață chiar la nunta nepoatei lor: VEZI VIDEO ÎN ARTICOL
Reclama
La 74 ani, Veta Biriș nu-și mai poate dori decât sănătate și să-i aibă alături pe cei dragi cât mai mult timp. Așa a și sărbătorit, alături de familia ei și cele două surori. Artista a primit și extrem de multe felicitări și urări de la colegi și admiratori.
”Am petrecut, dar nu ca altădată, până seara târziu. Am avut două surori de la Sibiu. Au stat cu ele și am mâncat împreună. Copiii sunt tot pe aici, pe aproape, la 20 de kilometri de noi. Unul are oameni la lucru… fiecare cu treburile lui. Dar important este că am mâncat împreună și că ne-am simțit bine cu toții.
ÎN STARE GRAVĂ, OPERAT DE URGENȚĂ! VALENTIN SANFIRA A SUFERIT UN ACCIDENT, ÎN ITALIA
De o vreme încoace, toate aniversările mele au fost la fel de frumoase. M-am bucurat din an în an de tot mai mulți admiratori și chiar nu am reușit să citesc mii de mesaje, de peste tot. E adevărat că e foarte obositor să stai 6-7 ore cu telefonul. Dar, în același timp, ai și satisfacția că sunt atâția oameni care se gândesc la tine, de toate categoriile, până la cel mai înalt nivel… Că sunt alături de tine și îți transmit un gând bun și ăsta e cel mai minunat lucru.”, a declarat Veta Biriș pentru Viva.
Bucuria ar fi fost deplină, însă, dacă i-ar fi avut alături și pe cei doi frați care s-au stins din viață, anul trecut, unul după celălalt. Unul dintre ei a murit chiar la nunta nepoatei lor.
”Iar la atâta bucurie cât am avut astăzi, am simțit nevoia să mă duc aici, în cimitir. Mi-au murit doi frați… Am zis să le duc o floare, să simtă și ei că nu i-am uitat și că ne-am gândit la ei. Ne-am fi dorit să fie și ei aici, aproape de mine. Dar așa s-a întâmplat.
Reclama
CITEȘTE ȘI: S-AU DESPĂRȚIT DUPĂ 13 ANI DE IUBIRE! EMILIA GHINESCU CONFIRMĂ DESPĂRȚIREA: EL S-A MUTAT…
Amândoi au murit într-o lună și jumătate, în urmă cu un an. Erau destul de tineri, unul la vârsta de 61 și unul la 67 de ani. Am fost șase. Ei doi au murit și noi patru, fetele, am rămas în viață. Dar asta e viața, mergem mai departe. Se întâmplă atâtea lucruri neașteptate… de nu poți să crezi. Cel mic, de 61 de ani, a murit la nunta fetei surorii mele. Îți dai seama ce nenorocire.’,
Râdeam cu sora mea. I-am zis: Uite, mi-am ținut și eu loc aici, că nu vreau să mă îngroape în altă parte. Eu vreau aici, cu toți oamenii din sat. Nu vreau să fie ceva, altfel. Voi sunteți mai mici și veniți și la mine…’ Și ea mi-a spus: ‘No, lasă soră, nu vezi că am plecat pe sărite? Venim pe rând și plecăm pe sărite. Nu știm care plecăm primii’. Și a avut dreptate. Asta este viața.”, a mai povestit artista.
Ascultă în materialul video mărturisirile emoționante ale artistei, făcute într-o ediție de colecție ”Rețeaua de Idolo”, despre viața și greutățile pe care le-a înfruntat.
PRELUAREA MATERIALELOR ESTE PERMISA DOAR CU CITAREA SURSEI!
URMĂREȘTE STAR POPULAR PE FACEBOOK , INSTAGRAM ȘI TIKTOK
VEZI VIDEO SI ABONEAZA-TE LA CANALUL DE YOUTUBE STAR POPULAR
Reclama

Cmentariile sunt închise