A SCĂPAT DE CANCER DUPĂ CE A NĂSCUT AL TREILEA COPIL. O CUNOSCUTĂ CÂNTĂREAȚA FACE MĂRTURISIRI CUTREMURĂTOARE
Sabina Leonte este o femeie care a trecut prin grele încercări. A fost la un pas să își piardă viața în fața nemilosului cancer. O minune a făcut ca ea să scape a doua oară de verdictul crud iar acea minune are și un nume Adonis, băiețelul care a salvat-o.
Reclama
Cântăreața avea o viața frumoasă, două fetițe, un soț iubitor și o carieră în plină ascensiune. În 2013, după un control de rutină, medicii i-au spus că e suspectă de cancer de col uterin. Artista a urmat un tratament dur și o operație prin care i-a fost extirpată o parte a uterului afectat.

CITEȘTE ȘI: PRIMA VEDETĂ CARE RECUNOAȘTE CĂ POARTĂ FAKE-URI!
”Au durat câteva săptămâni de frământări până la rezultatul, următoarei biopsie, care mi-a redat încrederea, sănătatea, viața! Scăpasem ca prin urechile acului, cei de la Cluj mi-au spus că dacă mai stăteam 3 luni, nu se mai putea face nimic! Dar Dumnezeu le-a așezat în așa fel, încât m-a salvat”, povestește intepreta de muzică populară, Sabina Leonte Alb.
CITEȘTE ȘI: MARIA CONSTANTIN RĂSPUNDE ACUZAȚIILOR CONFORM CĂRORA L-AR FI DESPĂRȚIT PE NOUL IUBIT DE SOȚIE
Liniștea a durat doar 5 ani. Artista s-a aflat din nou în fața celor mai teribile vești: cancerul recidivase.
Reclama
„Am repetat analizele, dar ieșeau tot mai prost! Am decis de comun acord cu doctorul să-mi facă o amputație de col, pentru că virusul respectiv are incubația doar în col, prin urmare scăpam de el până nu era prea târziu!”, a declarat artista.

Pregătită pentru o nouă intervenție, mare i-a fost surpriza când medicii au anunțat-o că operația nu va mai avea loc pentru că este însărcinată. Deși medicii îi recomandau să renunțe la sarcină, Sabina a păstrat copilul.
„Când am mers la ecografie deja îi bătea inimioara, plângeam, râdeam, mă frământam, îmi era frică să nu i se întâmple ceva din cauza problemelor colului, a virusului.”, a declarat artista la Protv.

CITEȘTE ȘI: UMILITĂ DE COLEGI DIN CAUZA ÎNĂLȚIMII! CUM ARATĂ ACUM CÂNTĂREAȚA FOTOMODEL
Artista l-a adus pe lume pe Adonis, un băiețel perfect sănătos. Numele nu este ales întâmplător, el semnifică renașterea. Asta s-a întâmplat cu Sabina, a renăscut după ce a adus pe lume al treilea său copil. Cancerul a dispărut iar artista se poate bucura de familia ei.
Reclama
Cmentariile sunt închise